Esecul, ca un succes

O scena vazuta (pentru a cata oara) ieri m-a facut sa scriu randurile acestea. Un tata nervos striga la baietelul lui de vreo 8-9 ani, banuiesc ca-l aducea de la vreun curs de sport. Un tata macinat de complexe si indoieli isi proiecta neputinta proprie pe un copil. Cum ai putut sa faci asta?? De ce-ai gresit? Nu esti in stare de nimic! Tu nu esti ca si ceilalti, tu n-ai voie sa gresesti! De nenumarate ori auzim asta in jurul nostru, din copilarie pana la maturitate, atunci cand ne uitam in pamant in fata unui sef, profesor sau antrenor, care cer maximum de performanta de la noi. Consider ca neasumarea si teama de esec sunt unele din cauzele pentru care, la varsta maturitatii, oamenii se zbat intre neputinta, frica, depresie, lipsa unui sens, etc. M-am apucat de sport din frica. De frica unui tata care ma vedea procajit si nemotivat, de frica unui antrenor de atletism care nu stia decat sa zbiere la mine: Alearga!!! De frica unui sensei care statea langa mine cand faceam vreun exercitiu, nezicand absolut nimic, lasandu-ma sa ma zbat in nesiguranta si indoieli.

Citeste mai mult: adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/esecul-succes-1_5593b26fcfbe376e35bf9bbc/index.html

Advertisements