zen

katana

Acum vreo 20 de ani, intalneam un incredibil maestru de zen, Kaimei sensei. Omul fusese diagnosticat cu un cancer pe la 18 ani, motiv pentru care si-a bagat piciorul si-a plecat in Thailanda si Japonia, pentru vreo 25 de ani, unde a deprins zazen-ul si-a devenit calugar in ambele scoli, soto si rinzai. A venit in Romania, incercand sa faca un templu zen, pe langa Carei, Evident, BOR a avut grija sa-l satanizeze la timp, donc, omul n-a mai reusit. Pusese ochii pe mine, spunea ca “put” a calugar si ne intelegeam extraordinar. La o bucata, dupa ce-am terminat sedintele de zazen, il inttreb, clasic: sensei, ce este zen-ul, din experienta ta? Se uita-n jos, se ridica de pe tatami, pleaca sa faca ceva de mancare si, in timp ce mancam, imi spune: cand ti-e somn – te culci, cand ti-e foame – mananci, cand te lupti – te lupti si cand te futi – te futi (limbajul lui era intentionat invaziv, zen-ul nu te mangaie pe crestet). Si, mai presus de orice, nu eziti si nu regreti. Asta-i tot. Dar poate gresesc. Dupa care, ne-am terminat masa, fara sa mai vorbim despre asta.

Prin ’95, la un stagiu de sabie, in Belgia, l-am cunoscut pe maestrul conducator al scolii. Un batran japonez,de vreo 65 de ani, unul dintre acei oameni de-i mai vedem prin filme. Ziua de bateam, noaptea beam. Intr-o dimineata, a ajuns in dojo inaintea noastra si, in loc sa conduca stagiul, si-a luat sabia si a inceput sa se antreneze singur. Am vazut atunci o tehnica de-o acuratete si-o precizie umilitoare. A, sa nu uit: statuse la baut, cu liderul european al scolii, pana la 6 dimineata.

Observ in jurul meu oameni care, incepand o activitate sportiva, incep sa se transforme, cred c-am mai vorbit noi, despre asta. Sunt intrebat, aproape cu repros: cum, tu bei? Nu mai bem, fiindca sportivii nu beau. Nu mai mancam ce ne dorim (desi ne curg balutele), fiindca studiile “spun ca n-avem voie”. Si, incet-incet, ne transformam in niste masinute, care uita ca sunt oameni care, cand sunt singuri, ar da orice pentru o ciorba de burta sau o vodca, dar, in public dau lectii despre cat de groaznic si rau e sa bei. By the way, stim cu totii ce relatie are Kimi Raikkonen cu vodca si asta nu l-a impiedicat sa fie un mare campion.

Ca sa ne intelegem, nu sunt deloc vreun model, nu promovez dezmatul ci, dimpotriva, discernamantul. Avem cu totii aceasta unealta care ne ajuta sa intelegem ca, inainte de orice, suntem oameni. Si tot discernamantul ne impiedica sa stam in carciuma pana la 4 dimineata, iar la 9 sa fim la startul cursei (desi, istoria dovedeste ca ne mai contrazicem, uneori). Incerc doar sa spun ca ne-ar fi tare folositor ca, macar uneori, sa ne auzim nevoile, tocmai ca sa impiedicam niste complexe ulterioare, si chiar sa ne crestem performantele sportive.

Cum ziceam, mananc, beau, fut si ma lupt. Nu regret nimic si nu ezit. Dar poate gresesc.

Advertisements