Pasari de apa

 
campbell
Uneori, pasarile de apa se revolta asupra conditiei lor de pasare de apa. Si-atunci, isi deschid aripile si zboara, stiind ca vor plati pretul suprem pentru asta.
Am avut intotdeauna o slabiciune pentru pilotii englezi. Piloti de aer, apa sau pamant, englezii au scris mereu o poezie a vitezei, facandu-ma sa le dau salutul de onoare. Aproape singurul neenglez la fel de poet a fost Senna, in fata mortii caruia ma revolt si azi, accident stupid si imbecil, care a luat un zeu dintre noi. Imi dau seama insa, ca, de fapt, a murit frumos, “scriind” poezia tupeului constructiv in fata “portii”.
4 ianuarie 1967. Lake Eyre, Coniston, UK. David Campbell isi asculta pasarea si hotaraste sa-si mentina recordul de viteza pe apa, amenintat de americani ( fata de care n-am nicio stima, fiindca sunt insipizi si grosolani in sport ). Face o tura perfecta pe linia nord-sud a lacului, la 478.9 km/h si, in loc sa realimenteze, trece pe langa ambarcatiunea de combustibil, hotarand sa atinga 500 km/h. Nu ia in calcul faptul ca e mult mai usor acum si ca apa are inca valuri provocate in primul tur. Dupa ce atinge 510 km/h, Bluebird isi ridica prova si-si ia zborul, la propriu. Campbell moare instantaneu, dupa ce zboara impreuna cu pasarea lui. Este innobilat post-mortem, de regina, pentru determinare si curaj. Bluebird este recuperata si scoasa la suprafata, impreuna cu trupul pilotului, in 2001, de catre Marina Regala.
Steve Rothery si Steve Hogarth sunt prezenti acolo si, ulterior, Marillion dedica albumul Afraid of sunlight ultimei curse si ultimelor cuvinte ale lui Campbell:
… pitching a bit down here…Probably from my own wash…Straightening up now on track…Rather close to Peel Island…Tramping like mad…er… Full power…Tramping like hell here… I can’t see much… and the water’s very bad indeed…I can’t get over the top… I’m getting a lot of bloody row in here… I can’t see anything… I’m going…. oh…
Advertisements